Suport


Documentație

Înainte de a cere ajutor de la altcineva, este recomandat să căutați singur un răspuns. În felul acesta, de obicei, veți găsi răspunsurile necesare, și chiar dacă nu găsiți, experiența câștigată citind documentația vă va fi de folos pe viitor.

Pentru sistemul Debian există multă documentație disponibilă — vedeți pagina documentației specifice Debian.


Probleme deja știute

Limitele și problemele severe ale distribuției curente (dacă sunt) le veți găsi în paginile ce descriu versiunea.

Verificați în special notele versiunii pentru fiecare tip de arhitectură și erata.


Wiki

Soluții la probleme obișnuite, îndrumătoare, ghiduri, ponturi și altă documentație poate fi găsită la Debian Wiki. Ca toate wiki-urile, și acest wiki este în continuă schimbare iar modificările dumneavoastră sunt binevenite.


Liste de e-mail

Debian GNU/Linux este creat prin munca a mii de voluntari din toată lumea. De aceea, e-mail-ul este modul preferat de discuție. Dezvoltatorii și utilizatorii Debian conversează aproape exclusiv prin intermediul listelor de e-mail.

Sunt câteva astfel de liste disponibile public. Pentru mai multe informații vedeți listele Debian respective.

Există desigur multe alte liste dedicate unui aspect anume din ecosystemul Linux, care nu sunt specifice Debian. Folosiți motorul de căutare favorit pentru a găsi lista potrivită pentru scopul dumneavoastră.


Grupuri de știri (Usenet newsgroups)

Multe din listele de e-mail pot fi citite ca și grupuri de știri, în ierarhia linux.debian.*. Acest lucru este posibil și prin interfețe web precum groupurile Google sau Gmane.

Există deasemenea grupuri decente de știri în care se discută despre GNU/Linux. Deși nu sunt specifice Debian, ele oferă utilizatorilor Debian multe informații.

comp.os.linux.answers (moderat)
Periodice (FAQs, HOWTOs). Un loc bun pentru a începe!
comp.os.linux.hardware
Discuții despre hardware
comp.os.linux.m68k
Linux pentru procesoarele Motorola 680x0.
comp.os.linux.setup
Setup configurare Linux
comp.os.linux.networking
Informații legate de rețele.
comp.os.linux.x
X Window și Linux
comp.os.linux.misc
Diverse

Vedeți acest index pentru o listă completă.


Situri pe internet

debianHELP și Forumul Utilizatorilor Debian sunt locurile unde puteți pune întrebări despre Debian și primi răspunsuri de la alți utilizatori.

Debian-Administration.org oferă diverse resurse pentru administratorii de sisteme Debian.

Legături folositoare despre Unix:


Intrați în contact cu responsabilii de pachete

Sunt două căi pentru aceasta. Dacă aveți nevoie să raportați o eroare, folosiți sistemul de erori (vedeți mai jos). Responsabilul va primi o copie a raportului de eroare.

Dacă pur și simplu vreți să comunicați cu responsabilul, atunci puteți folosi adresele de e-mail speciale pentru fiecare pachet. Orice e-mail trimis la <numele pachetului>@packages.debian.org va fi trimis la responsabilul pentru pachetul respectiv.


Sistemul de urmărire a erorilor

Debian GNU/Linux are un sistem de urmărire a erorilor raportate de către utilizatori și programatori. Fiecărei erori i se dă un număr și este urmărit până când este marcat ca fiind rezolvat.

Pentru a raporta o eroare, puteți folosi una din paginile de mai jos sau pachetul Debian „reportbug” pentru a automatiza raportarea.

Informații despre raportarea de erori, urmărirea erorilor curente, etc. pot fi obținute citind această pagină.


Consultanți

Debian este gratuit și oferă ajutor gratuit prin listele de e-mail. Unii oameni, fie nu au timp, fie au nevoi foarte specializate și sunt dispuși să angajeze pe cineva pentru a adăuga funcționalitate suplimentară la sistemele lor Debian. Vedeți pagina consultanților pentru o listă de persoane și companii.


Ajutor în timp real prin IRC

IRC (Internet Relay Chat) este o cale de a intra în contact cu oameni din întreaga lume în timp real. Canalele IRC dedicate pentru Debian se găsesc la Open and Free Technology Community (OFTC).

Pentru a vă conecta aveți nevoie de un client IRC. Cei mai utilizați sunt XChat, ircII, irssi, epic4 și KSirc, toți disponibili cu sistemul Debian. Odată clientul instalat, trebuie să-l conectați la server. Cu cei mai mulți clienți aceasta se face astfel:

/server irc.debian.org

Odată conectat, intrați pe canalul #debian tastând

/join #debian

Notă: X-Chat, Zircon și alți clienți bazați pe GUI sunt diferiți, au o interfață grafică foarte intuitivă pentru a intra pe diferite servere și canale.

În acest moment, veți găsi o mulțime de utilizatori prietenoși de la #debian. Sunteți binevenit să întrebați orice legat de Debian. Pentru a vedea regulile canalului de discuție vedeți pagina http://wiki.debian.org/DebianIRC.

Dacă nu găsiți un răspuns la problemă pe #Debian atunci încercați alte canale, cum ar fi: #LinPeople, #LinuxHelp, sau #help.

Există diverse alte rețele IRC unde se discută despre Debian. Una din cele mai cunoscute este rețeaua Freenode pe chat.freenode.net.


Alte resurse

Vedeți și pagina de legături.